Asociatia EnviroTeam

img

Urmărim construirea unui viitor în care tinerii aleg să protejeze mediul înconjurător; în acest sens, am stabilit drept scop principal al asociației, „managementul și protecția mediului, cercetarea și inovarea, educația, formarea și instruirea în domeniul mediului și al dezvoltării durabile”.


Trăim într-o lume care se dezvoltă cu o viteză uluitoare, în care calitatea mediului înconjurător pierde tot mai mult teren. În acest context supus degradării condițiilor naturale, credem în ingeniozitatea și puterea de adaptare a tinerilor, motivată de nevoia de a deschide noi perspective pentru generațiile care vor urma. Fiind conștienți de necesitatea evoluției societății, sprijinim inițiativele inovatoare și cooperarea în vederea implementării unui management de mediu responsabil.


Mizăm pe colaborarea dintre mediul academic, comunitatea locală și instituțiile publice pentru a concretiza inițiative care pot aduce un aport pozitiv semnificativ mediului înconjurător, dar și societății actuale. Susținem dezvoltarea„prietenoasă” cu mediul prin educație pentru natură, consum responsabil de resurse, protecția biodiversității, a spațiilor verzi și a peisajului, gestiunea corectă a deșeurilor, combaterea poluării și minimizarea impactului antropic asupra componentelor de mediu.


Deși piața organizațiilor non-guvernamentale din România cuprinde un număr de asociații și fundații care vizează problematica mediului, elementul inovator pe care îl aducem ca ONG este faptul că suntem singura asociație dedicată studenților absolvenți în domeniul mediului, oferindu-le oportunitatea de a-și pune în practică ideile inovatoare referitoare la protecția și conservarea mediului înconjurător.


În cadrul Asociației EnviroTeam ne dorim, împreună cu profesorii de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, să punem bazele unui cadru de dezvoltare cât mai eficient și mai plăcut colaborării pentru elaborarea proiectelor propuse.


Biroul de conducere ERT

Ne dorim un viitor in care tinerii aleg sa protejeze mediul inconjurator

Proiectele noastre

„Plăcerea în activitate pune perfecţiunea în muncă” ~ Aristotel
  • Atelierul de Bijuterii Steampunk

    A fost un eveniment realizat în colaborare cu Incubator107 pentru a oferi alternative creative în ceea ce priveşte reutilizarea materialelor provenite de la ceasuri vechi sau defecte. S-a urmărit

  • Actiune de constientizare – Aghires, Jud. Cluj

    Acțiunea de conștientizare de la Aghireș a fost inițiativă care și-a dorit interacțiunea cu studenții masteranzi în vederea informării, îndrumării și susținerii acestora în orientarea c

  • Actiune de contientizare – Fanatele Clujului

    Am ales ca locație de conștientizare Fânațele Clujului deoarece face parte din siturile Natura 2000 și prezintă un potențial natural deosebit. Scopul principal al acestei acțiuni a fost inform