EnviroAlumni

Există pentru a susţine obiectivele Facultăţii de Ştiinţă şi Ingineria Mediului şi pentru a consolida legăturile dintre alumni, mediul academic şi comunitatea locală.
Cred că este o iniţiativă binevenită care poate să ajute foşti studenţi, actuali studenţi şi viitori studenţi.
Nicula Alin
Nicula AlinStudent Senator
Anii trec, şi parcă trec prea curând, azi suntem studenţi, mâine adulţi puşi în faţa viitorului! Vă felicit şi mă bucur pentru această iniţiativa! Consider că este o oportunitate extraordinară să putem forma o comunitate alumni a Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, locul universitar în care ne-am format profesional şi am petrecut una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa noastră. Indiferent de ce ne rezervă viitorul fiecăruia şi domeniul în care vom activa, acesta poate fi locul în care putem reveni de câte ori simţim nevoia pentru a păstra legăturile cu foştii profesori şi colegi. “Collaboration is the new winning strategy”. Mult success!
Muresan Andrada
Muresan AndradaStudent Cancelar
De cele mai multe ori, relația dintre facultate și studenți se termină imediat după finalizarea studiilor. O comunitate alumni online este o idee foarte ingenioasă. Astfel foștii studenți ai facultății își pot împărtăși experiența anilor de studiu prin intermediul comunității viitorilor sau actualilor studenți care urmează cursurile facultății de Știința și Ingineria Mediului. Pe de altă parte, însăși facultatea poate să urmărească parcursul profesional al studenților din comunitate după terminarea studiilor. Mai mult decât atât platforma poate funcționa și ca o oportunitate foarte bună pentru diseminarea informațiilor referitoare la eventuale locuri de muncă în domeniu. Mă bucur că în sfârșit se oferă această oportunitate studenților.
Luntraru Dragos
Luntraru DragosAbsolvent Master
Cred că o comunitate de studenţi care îşi doresc să activeze în domeniul studiat se poate sprijini reciproc pentru a reuşi să-şi găsească nişă. Totuşi, cel mai important lucru pe care îl poate oferi această organizaţie este, de fapt, experienţa şi sprijinul unor oameni care se află „în aceeaşi barcă cu tine”.
Nicodin Agatha
Nicodin AgathaAbsolvent Licenta